Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului a transmis un avertisment în
privinţa defrişărilor neautorizate, atât autorităţile
locale, cât şi companiilor şi persoanelor private. În
funcţie de suprafaţa care trebuie defrişată, autorizaţia trebuie
să fie emisă de autoritatea competentă. Legea nu este însă
mereu respectată. Aşa s-a petrecut şi în cazul lucrărilor
de construcţie la şoseaua de centură Cluj Napoca-Est, care
presupune defrişarea a peste 30 de hectare de pădure.
Constructorii
au început deja să defrişeze zona, fără a avea încă
un acord de mediu în acest sens. Garda Naţională a Mediului a
fost deja sesizată şi urmează să ia măsurile legale care se
impun.
Antena
3