Vicepreşedintele băncii de stat, CEC Bank, jigneşte incalificabil românii care au datorii la instituţiile financiare.
Mirela Iovu se arată dezamăgită de faptul că metodele brutale folosite în antichitate împotriva datornicilor nu mai sunt valabile acum, ba chiar, odată cu aprobarea legii falimentului personal, celor care nu pot să îşi mai plătească creditele li se mai dă o şansă.
"Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Există şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse, în 2014".
Mirela Iovu a fost avansată în funcţia de vicepreşedinte al CEC de către Radu Gheţea. Înainte de asta, a fost director al Directiei Juridice si de Conformitate.
Mandatul acesteia, dar şi al lui Radu Gheţea, a fost prelungit până la momentul în care BNR va aproba noua coducere a băncii de stat. Pentru preluarea postului de preşedinte a fost propus Enache Jiru, însă Banca Naţională nu şi-a dat încă acordul în privinţa numirii.
Realizatorul emisiunii Income, Adrian Măniuţiu, a opinat că declaraţia Mirelei Iovu se încadrează în categoria declaraţiilor făcute de Ioan Rus.
"
Domnul Rus îi făcea pe românii lăsaţi în ţară curve şi golani, mai era
un parlamentar care spunea că ei sunt mai presus de orice şi nu sunt egalii noştri. Dar despre declaraţia doamnei Iovu - un angajat la banca statului, un angajat al nostru, al românilor, acum vrea să taie datornicii în bucăţi. Păi, folosind aceeaşi licenţă aş putea spune că servitorii publici care erau găsiţi vinovaţi de diverse fapte, în Roma antică, erau aruncaţi la lei. Sau, mai târziu erau răstigniţi, traşi în ţeapă. Nu cred că ăsta este cel mai corect drum. Sigur, trebuie să te fereşti de abuzuri, dar nu poţi să îi bagi pe toţi în aceeaşi oală.