Antena 3 CNN Actualitate Ce cuprinde declarația comună adoptată de liderii NATO la București

Ce cuprinde declarația comună adoptată de liderii NATO la București

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 09:20 30 Noi 2022 Modificat la 10:48 30 Noi 2022

Declarația adoptată la București de liderii alianței NATO spune foarte clar că Rusia este singurul vinovat în ceea ce privește agresiunea nejustificată la adresa Ucrainei, o agresiune care încalcă principiile dreptului internațional și ale cartei ONU. 

În aceste condiții, liderii NATO își iau angajamentul să continue să ofere sprijin politic, militar și practic Ucrainei, în condițiile în care Vladimir Putin a transformat iarna într-o armă de război. Rușii bombardează infrastructura civilă în Ucraina, dar și pe cea energetică. În aceste condiții, Alianța s-a angajat să ofere sprijinul Ucrainei pentru reconstrucția infrastructurii energetice, în condițiile în care, la discuțiile care au loc la București zilele acestea, participă și Finlanda și Suedia, state invitate să adere. 

S-a arătat, de asemenea, și sprijinul pentru politica ușilor deschise a NATO dar și pentru deciziile adoptate la summit-ul de la București în anul 2008.  

Este foarte important de spus că liderii au susținut încă o dată că își iau angajamentul de a apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO și că în orice moment, și în orice atac la adresa oricărui stat membru, vor declanșa un răspuns ferm și unic al tuturor statelor împotriva agresorului. 

×
x close