Cea mai recentă declaraţie de avere a guvernatorului BNR Mugur Isărescu arată că acesta deţine 13 conturi curente şi depozite la diverse bănci, o mare parte din ele fiind alimentate cu sume extrem de mici (câţiva cenţi sau dolari), informează
Gândul.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului, a declarat că Isărescu este "un mic întreprinzător", care are nevoie permanent de conturi deschise la bănci. Acesta a precizat că nici un angajat al BNR nu are privilegii în relaţiile cu băncile.
"Fiecare îşi administrează singur conturile. Guvernatorul BNR este un mic întreprinzător. Are totdeauna nevoie de conturi deschise. Aici pot fi sume mici, dar pot fi şi sume mai mari ulterior. În ce priveşte relaţia cu băncile, salariaţii BNR, în frunte cu guvernatorul BNR, nu au niciun fel de privilegii nici la comisioane, nici la dobânzi, nici la credite", a explicat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, pentru sursa citată.
Isărescu deţine în acest moment şase depozite bancare şi şapte conturi curente sau echivalente. Ca şi valoare, guvernatorul are în conturi sume precum 0,10 dolari, 1 dolar sau 4,32 lei.
Totuşi, economiile în lei ale fostului premier s-au triplat în prima jumătate a lui 2011, ajungând la 239.631, iar cele în dolari au crescut de la 11.902 dolari la 14.876 dolari.
Potrivit declaraţiei de avere, guvernatorul BNR nu are nici o datorie.