Antena 3 CNN Actualitate CSAT decide astăzi dacă România cedează Ucrainei un sistem Patriot

CSAT decide astăzi dacă România cedează Ucrainei un sistem Patriot

CSAT decide astăzi dacă România cedează Ucrainei un sistem Patriot
Decizii importante pentru români în ședința CSAT. Sursă foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Iun 2024   •   08:09

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, joi, în şedinţă la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina.

Potrivit Administrației Prezidențiale, pe agenda ședinței CSAT, care va avea loc începând cu ora 13,00, se află incluse subiecte referitoare la:

  • Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;
  • Forțele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;
  • Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;
  • Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;
  • Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.

De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Klaus Iohannis își va anunța decizia cu privire la candidatura la șefia NATO

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în cadrul CSAT, va prezenta poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect.

El a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia NATO, în condiţiile în care Ungaria şi Slovacia şi-au anunţat susţinerea pentru ocuparea funcţiei de secretar general al Alianţei Nord Atlantice de către Mark Rutte, România rămânând singura ţară din Alianţă care nu a anunţat susţinerea pentru premierul olandez.

"Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice", a afirmat şeful statului, miercuri, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Pe 11 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a convocat această şedinţă a CSAT. Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc în februarie.

×
Subiecte în articol: sistem Patriot
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Alertă la bazele militare americane din Europa, inclusiv din România
x close