Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Adrian Rîndunică, a declarat, joi, în şedinţa Comisiei de Dialog Social Cluj, că şi angajaţii prefecturilor vor beneficia de majorarea de 15% propusă spre acordare personalului civil din MAI.
"Am discutat cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care a făcut această propunere de majorare a salariilor personalului civil din MAI cu 15% şi pot să vă confirm că de prevederile OUG nr. 56 vor beneficia şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în prefecturi. Cunosc situaţia salarizării din această instituţie, discrepanţele care au apărut între salariile personalului din administraţia publică locală, şi aici mă refer la cel din primării şi consilii judeţene, şi salariaţii din prefecturi. Am susţinut fără rezerve această măsură reparatorie, Instituţia Prefectului reprezintă Guvernul României în teritoriu şi dispune de specialişti foarte buni, care nu pot fi plătiţi cu salarii de două sau de trei ori mai mici ca cele din primării sau consilii judeţene", a spus Adrian Rîndunică, răspunzând unei întrebări adresate de preşedintele Sindicatului Naţional al Salariaţilor din Instituţia Prefectului Cluj, Mihai Ursache.
OUG 56/2017 priveşte completarea art. II din Legea nr.152/2017 pentru aprobarea OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.