Comitetul Județean pentru Situații de Urgenț, a decis duminică, la ora 22.00, prelungirea carantinei pentru municipiile Sibiu și Mediaș, pentru orașele Cisnădie, Tălmaciu și Avrig, pentru comuna Orlat și satul Șelimbăr cu încă o săptămână.
„S-au aprobat 7 hotărâri care vizează solicitarea către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenției de emitere a Ordinului Comandantului Acţiunii pentru prelungirea cu 7 zile, începând cu data de 07.12.2020 ora 05:00, a măsurii de carantină zonală în Municipiul Sibiu, localitatea Șelimbăr, orașul Cisnădie, orașul Tălmaciu, Municipiul Mediaș, orașul Avrig și localitatea Orlat”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
CJSU a luat decizia prelungirii carantinei la o oră după închiderea urnelor.
Localitățile Sibiu, Cisnădie, Tălmaciu și Șelimbăr sunt în carantină din 16 noiembrie, iar Mediaș, Orlat și Avrig, din 23 noiembrie.