Biserica nu a permis ca un preot să oficieze o slujbă pentru Sergiu Nicolaescu în condiţiile în care în cazul similar al morţii lui Zoe Ceauşescu s-a putut face o excepţie. Fiica fostului dictator a murit în 2006, iar dorinţa ei a fost aceea de a fi incinerată.
Incinerarea a avut loc la Crematoriul Vitan Bârzeşti, dar nu înainte ca un preot să ţină o slujbă la biserica Sfânta Elefterie. Trupul neînsufleţit al lui Zoe Ceauşescu a stat două zile în aceeaşi biserică.
Ca şi în cazul lui Nicolaescu, sute de persoane au fost la ceremonia funerară a lui Zoe. Printre cei prezenti la biserică s-au numărat şi reprezentanţi ai fostului regim comunist sau descendenţi ai lor: Ion Dinca, Tudor Postelnicu, Ştefan Andrei, Ana Mureşan, Serghei Mizil, precum şi fostul general de securitate Neagoe şi parlamentarul Mădălin Voicu.
În cazul lui Sergiu Nicolaescu, Biserica Ortodoxă Română a încercat să facă familia regizorului să se răzgândească pentru ca regizorul să poată fi înmormântat după obiceiurile creştine.
În faţa refuzului familiei, BOR nu a permis ca un preot să oficieze o slujbă. O mică slujbă neoficială s-a ţinut în faţa crematoriului de către un răspopit.
Sursa: Antena 3