Antena 3 CNN Actualitate Decizie a justiţiei: o zonă centrală a Bucureştiului se va modifica substanţial

Decizie a justiţiei: o zonă centrală a Bucureştiului se va modifica substanţial

<1 minut de citit Publicat la 19:03 13 Sep 2015 Modificat la 19:03 13 Sep 2015
ciocan judecator.jpg
Cathedral Plaza din Bucuresti trebuie demolată, a hotărât Curtea de Apel Ploieşti, iar decizia e definitivă, transmite TVR. Cu Sorin Oprescu în arest, nimeni din Primăria generală nu a comentat hotărârea instanţei. Turnul de birouri construit lângă Catedrala Sfântul Iosif a fost în centrul unui scandal între constructor, primăria Capitalei şi Arhiepiscopia Romano-Catolică, iar procesele au durat câţiva ani.

Curtea de Apel Ploieşti a anulat hotărârea care suspenda demolarea imobilului. A dat astfel câştig de cauză Arhiepiscopiei Romano-Catolice printr-o hotărâre definitivă. Iar turnul trebuie demolat. Primăria este obligată să readucă terenul la situaţia anterioară.

Pe 15 aprilie, Tribunalul Dâmboviţa suspendase hotărârea care îl obliga pe Sorin Oprescu să dărâme Cathedral Plaza.

Clădirea de birouri este deţinută de Millenium Building Development. În aprilie, proprietarul preciza că a fost construită pe baza unei autorizaţii legale, cu acordul vecinului. La începutul acestui an, primarul Sorin Oprescu spunea că demolarea Cathedral Plaza ar costa foarte mult. Şi ar fi vrut să facă o expertiză în acest sens.

Construcţia clădirii de birouri a început în anul 2006, dar fost întreruptă de mai multe ori din cauza proceselor. S-a finalizat în 2011, însă problemele în justiţie au continuat, potrivit Ştirile TVR.

×
x close