Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) salută decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a nu accepta cotele obligatorii privind refugiaţii şi susţine că ''atitudinea Comisiei Europene şi a câtorva state din Uniunea Europeană încalcă fundamental dreptul la suveranitate şi securitate al ţărilor membre UE''.
''Asociaţia pentru Implementarea Democrației (AID) salută și susține decizia președintelui României, Klaus Iohannis, de a nu accepta cote obligatorii de refugiați, considerând că nu este oportun și nu este o soluție să fie stabilite astfel de cote. (...) AID consideră că acceptarea unor cote obligatorii de migranți ar reprezenta un precedent periculos atât pentru securitatea României, cât și pentru locul şi rolul acesteia în UE. Cu privire la această problematică, AID apreciază atitudinea coerentă şi clară a tuturor decidenţilor României, precum şi solidaritatea de care dau dovadă aceștia în fața unui risc de securitate atât de mare'', se arată într-un comunicat transmis
Agerpres.
Potrivit AID, România trebuie să rămână un membru important al Uniunii Europene, ''loial valorilor și proiectelor la care a aderat, însă cu respectarea opţiunii apărării securităţii naţionale şi a bunăstării cetăţenilor români''.