Antena 3 CNN Actualitate Decizia Curții Constituționale: Nu se va organiza referendum în ziua alegerilor locale

Decizia Curții Constituționale: Nu se va organiza referendum în ziua alegerilor locale

<1 minut de citit Publicat la 11:04 26 Mai 2016 Modificat la 11:04 26 Mai 2016
curt.jpg
Foto: Agerpres

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis joi sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanța de Urgență a Guvernului care permite organizarea și desfășurarea referendumului local la aceeași dată cu alegerile locale, cu utilizarea acelorași secții de votare, birouri electorale de circumscripție și ștampile, scrie Agerpres.

CCR a discutat joi excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului la dispozițiile OUG 15/2016 pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Avocatul Poporului,Victor Ciorbea, spune că nu existau motive ca Guvernul să dea o ordonanță de urgență care permite organizarea unui referendum în același timp cu alegerile locale.

Cei 9 magistrați ai Curții Constituţionale au decis și că orice modificare a legii referendumului se aplică la un an de la adoptare.

În mai multe localități din țară, primarii doreau organizarea unui referendum local pe 5 iunie când sunt alegerile locale. Un astfel de exemplu este la Oradea,unde primarul Ilie Bolojan dorea ca localitaatea Sînmartin să devină cartier al muncipiului,în acest fel, Băile Felix urmând să aparțină orașului de pe Criș.

 

×
Parteneri
x close