De marţi, abonaţii de telefonie mobilă care vor să-şi schimbe operatorul vor putea să îşi păstreze numărul de telefon. Această măsură va duce la intensificarea concurenţei de piaţă, anunţă Cotidianul. Portabilitatea numerelor de telefon va crea confuzii în rândul clienţilor, care nu vor şti cărei companii de telefonie mobilă îi aparţine numărul de telefon pe care îl apelează, spun cei de la Evenimentul Zilei. Cu toate acestea, unii operatori cred că impactul asupra bazei de clienţi va fi nesenificativ.
?Aşa cum demonstrează şi studiile de piaţă, utilizatorii îşi aleg operatorul de telefonie în funcţie de criterii precum nevoile de comunicaţii, calitatea serviciilor, experienţa de utilizare a produselor şi serviciilor, acoperirea reţelei sau atracţia brandului. Prin urmare, nu ne aşteptăm ca portabilitatea numerelor să schimbe preferinţele utilizatorilor?, a declarat directorul general al Vodafone România, Liliana Solomon, pentru Cotidianul.
Pe de altă parte, Dorin Odiaţiu, director în cadrul Orange România, a afirmat, pentru Cotidianul, că o estimare a impactului portabilităţii numerelor asupra bazei de clienţi este prematură.
?Totuşi, pe alte pieţe europene numărul total al celor care şi-au portat numerele în şi din alte reţele a fost scăzut. Este foarte posibil ca, în România, tendinţele să fie similare?, a declaraz Odiaţiu pentru Cotidianul. ?Din experienţa deţinută în Grecia, unde Cosmote este operatorul care a câştigat cei mai mulţi utilizatori prin serviciul de portabilitate, suntem încrezători că vom reuşi să atragem şi în România o parte importantă a consumatorilor care doresc să îşi schimbe furnizorul?, au declarat reprezentanţi Cosmote pentru Cotidianul.
Confuzia de pe piaţa numerelor de telefon va fi suportată de buzunarele abonaţilor. Costurile facturilor vor creşte, mai ales pentru clienţii care şi-au ales o ofertă cu un preţ mai mic sau chiar gratuit pentru apelurile în aceeaşi reţea, informează Evenimentul Zilei. Pentru a se evita situaţiile în care factura se prezintă mai incărcată decât fusese prevăzut, reprezentanţii firmelor au cerut un ton diferit pentru fiecare companie în parte, care să atenţioneze apelantul că numărul de telefon aparţine reţelei respective.
Cei care doresc să îşi păstreze numărul de telefon trebuie să anunţe, în scris, compania la care au abonament cu cel puţin 10 zile înainte de a se transfera la un alt operator. Noua companie va suporta costurile actualului client, însă va avea dreptul să ridice preţul altor servicii, pentru a-şi amortizar cheltuielile. Tranferul se va face printr-un simplu apel telefonic la departamentul "Relaţii cu clienţii" de la fiecare operator în parte.
Antena3.ro