Senzaţionalul începe de abia de la efectele experimentului. Taberele cercetătorilor s-au împărţit în pro şi contra, cu nuanţele de rigoare. Cei mai optimişti dintre optimişti speră să demonstreze teoriile legate de Big Bang şi de celebra Particulă a lui Dumnezeu. Pesimiştii optimiştilor cred că se vor putea extrage câteva date interesante din experiment, dar, spun ei, mai e mult până departe. Şi asta pentru că în tunelul de la graniţa dintre Franţa şi Elveţia nu se va putea reconstrui Big Bang-ul, ci doar condiţiile apărute imediat după producerea Big Bang-ului.
În sfârşit, tabăra contra e şi ea divizată. Toată lumea recunoaşte că experimentul va putea conduce la crearea unei găuri negre, dar de aici părerile se despart. Unii spun că odată creată, o astfel de gaură neagră ar putea înghiţi pământul instantaneu. Alţii cred doar că experimentul va produce apocalipsa, sfârşitul lumii, dar mai lent: în patru ani.
Controversele se ţin lanţ, dar o parte dintre ele ar putea fi rezolvate miercuri, 10 septembrie, ora 10. Cu doar o zi înainte de fatidica dată de 11 septembrie. Dacă va fi aşa, vom vedea. Deocamdată, preluând o idee lansată printre comentariile cititorilor site-ului Antena3.ro, ne putem întreba: "O va găsi acceleratorul de particule pe Elodia?" Cu alte cuvinte, vom avea parte, de acum încolo, de un bombardament informaţional uriaş, fără o finalitate anume, pe tema experimentului Large Hadron Collider sau vom afla rapid informaţiile care ne interesează? Dacă va mai exista încă o dată viaţă după Big Bang :).
Antena3.ro