"<Zâmbesc, că eu ştiu ceea ce voi încă nu ştiţi, mă bazez pe ceva>", pare a fi mesajul transmis de Elena Udrea, a încercat psihologul Mihaela Sahlean să "traducă" atitudinea deputatei.
"Zece ani a fost într-o funcţie si a fost o poziţie consolidată", a explicat psihologul, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
"Zece ani a fost într-o funcţie si a fost o poziţie consolidată", a explicat psihologul, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
"E o stare de calm impus, o stare de aşteptare, lasă un mister programat şi dozat. A spus că va face dezvăluiri, ele urmează", a continuat Mihaela Sahlean.
Specialiştii au încercat să decodeze şi gestul repetat al Elenei Udrea făcut cu degetul la nas.
"Este un gest programat şi dozat, ostentativ şi asumat, cu atât mai mult cu cât se ştie că a făcut vâlvă prima dată", a comentat psihologul.
Foto: Agerpres
Acelaşi lucru spune Sahlean şi despre starea generală pe care o afişează protejata lui Traian Băsescu.
"E o redimensionare totală a existenţei de până acum, o trecere la 180 de grade, nu una lină, de o bruscheţe care te marchează", a încheiat psihologul Mihaela Sahlean.
Foto: Agerpres
Fostul ministru al Turismului a fost adus cu o dubă a Poliţiei la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde la ora 14.00 era programată şedinţa în care se judecă propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Elena Udrea avea cătuşe la mâini când a fost scoasă din maşină, iar înainte de a intra în sediul ICCJ a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut şi luni, în plenul Camerei Deputaţilor, când se discutau cererile DNA de avizare a urmăririi, reţinerii şi arestării deputatului PMP.
Udrea scria atunci, pe Facebook, că prin gestul de a duce degetul arătător spre nas, comentat de presă, a vrut să transmită cuiva drag că "totul este în regulă". "Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că ?totul e în regulă?", preciza Elena Udrea.
Procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, după ce a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată.
Potrivit DNA, Elena Udrea a fost reţinută pentru trei fapte de trafic de influen'ă - în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani.
Elena Udrea a fost reţinută după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.
În 29 ianuarie, Elena Udrea a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft. În 4 februarie, procurorii au cerut arestarea preventivă a deputatului, arătând că a încălcat dispoziţiile legale ale controlului judiciar, făcând afirmaţii publice cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.