Mai multe documente oficiale care atestă că avocata mafiei imobiliare nu ar fi putut să fie graţiată au fost prezentate joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Dovezile vin după ce preşedintele Traian Băsescu a graţiat-o de două ori pe avocata mafiei imobiliare, motivând că are şase copii acasă, dintre care doi cu dizabilităţi, iar soţul o părăsise, plecând din ţară.
Documentele prezentate la Antena 3 infirmă însă aceste argumente.
Potrivit dovezilor, avocata graţiată de două ori era deja divorţată în anul 2004, deşi preşedintele spunea că femeia fusese abandonată de soţ.
Aşa cum se arată pe portalul Curţii de Apel Bucureşti, pe 9.08.2004, pe avocată o chema Constantin Nicoleta, fostă Mărăcine.
Prima dată, femeia a obţinut aviz de respingere a cererii de graţiere pentru infracţiunea de fals materiale în înscrisuri oficiale în formă continuată şi uz de fals.
Avocata mafiei imobiliare nu numai că era divorţată, dar era dată şi în urmărire generală.
Pe 21.09.2009 a fost emis mandat de executare a pedepsei, iar pe 22.09.2009 condamnata a fost dată în urmărire. Ministerul Justiţiei ne spune că a fost condamnată şi că au căutat-o, deci fugise.
De acolo de unde era fugită însă, femeia îl găseşte pe preşedintele Traian Băsescu, către care a făcut cererea de graţiere.
În documentele prezentate în videoul de mai jos, se arată că fapta săvârşită prezintă un grad ridicat de pericol social. Deci, preşedintele a graţiat o urmărită general.
Şi primul aviz pentru pedeapsa de cinci ani şi două luni de închisoare este şi el negativ. Infracţiunile sunt de fals în înscrisuri materiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals.
Citiţi şi De ce a graţiat-o preşedintele pe avocata mafiei imobiliare? Băsescu: "Avea şase copii acasă"
Citiţi şi De ce a graţiat-o preşedintele pe avocata mafiei imobiliare? Băsescu: "Avea şase copii acasă"