Jurnalistul Ion Cristoiu a explicat la Antena 3 de ce a fost ales acest moment pentru a fi scoasă valiza cu presupusele probe din interiorul corporației Tel Drum.
"Părerea mea este că a apărut înaintea acestui CEx pentru a arăta nehotărâților sau celor care mai erau pe lângă Dragnea 'vedeți că va urma nucleara'. Așa se explică de ce se anunță dezvăluiri extraordinare. Face parte din bătălia din interiorul PSD, care este o bătălie în care puciștii sunt sprijiniți de tot felul de sergenți-major mesianici. Sunt niște neghiobi cu toții pentru că ei nu-și dau seama că debarcarea lui Dragnea înseamnă plecarea PSD-ului de la putere", a spus Cristoiu.