Antena 3 CNN Actualitate De câți militari ar fi nevoie, de fapt, pentru a distruge ISIS

De câți militari ar fi nevoie, de fapt, pentru a distruge ISIS

<1 minut de citit Publicat la 16:26 30 Noi 2015 Modificat la 16:26 30 Noi 2015
jihadisti-liban.png
Senatorii John McCain şi Lindsey Graham cer Administraţiei Barack Obama să trimită 20.000 de militari în Irak şi Siria, în cadrul unui contingent de 100.000 de militari străini, inclusiv UE, pentru operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

McCain şi Graham au criticat dur strategia moderată a preşedintelui Barack Obama, care se axează pe raiduri aeriene şi pe o implicare modestă la nivel terestru în Siria şi Irak, potrivit Business Standard.

“Singurul mod de distrugere a reţelei Stat Islamic este printr-o componentă terestră“, a declarat Graham.

“Cred că 100.000 de militari străini vor fi cifra corectă“, a afirmat și John McCain, preşedintele Comisiei pentru Forţele Armate din Senatul Statelor Unite.

McCain propune contribuţii militare importante din partea ţărilor arabe, europene, dar şi 20.000 de militari americani trimişi în Irak şi Siria.

Administraţia Barack Obama a anunţat, în octombrie, trimiterea a zeci de membri ai forţelor speciale în nordul Siriei, pentru participarea la operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

×
Etichete: John McCain SUA ISIS
x close