Antena 3 CNN Actualitate De azi, începe furnizarea căldurii în București. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan

De azi, începe furnizarea căldurii în București. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 14:42 21 Oct 2024 Modificat la 14:42 21 Oct 2024
getty images
Edilul a anunțat că a început deja furnizarea agentului termic în București. Foto: Getty Images

Nicușor Dan a anunțat, luni, că începe furnizarea agentului termic în Capitală. Edilul susține că, pe parcursul iernii, este posibil să mai apară probleme, însă, spune el, vor fi mai puține în comparație cu anul trecut, mai ales în zonele în care conducta a fost schimbată. 

Întrebat când va începe furnizarea agentului termic în Capitală, în condițiile temperaturilor scăzute din ultima perioadă, primarul a declarat: ”A început. Conform legii, în momentul în care avem trei nopţi, începem furnizarea agentului termic”, a spus Nicuşor Dan într-o conferință de presă. 

”Pe parcursul iernii vor fi probleme, dar vor fi ceva mai puține decât iarna trecută. Deci avem o ameliorare de la iarnă la iarnă şi o să mai fie probleme.

În zonele în care noi am schimbat, de exemplu, anul ăsta, la 1 septembrie, eram la 45 de kilometri conductă magistrală schimbată. Probabil că până la sfârşitul anului o să fim la cei 70. 

În toate zonele în care conducta este nouă, eliminăm avariile. De exemplu pe Mihai Bravu am avut anul trecut aproximativ 60 de avarii, acelea nu vor mai fi, deoarece conducta este nouă”, a subliniat primarul.

×
x close