De astăzi, medicamentele s-au ieftinit. Pe hârtie, pentru că în cele mai multe farmacii, aproape că nu s-a auzit despre tăieri.
Degeaba a făcut Ministerul Sănătăţii listă nouă cu preţuri, iar ministrul a dat un ordin care de astăzi trebuia respectat. Farmaciştii au o explicaţie. Noul catalog de preţuri ar fi ajuns azi-noapte la ei, dar nu au avut timp să actualizeze preţurile în calculator.
Ministerul Sănătăţii are altă părere.
"Era cunoscut acest fapt, încă de la începutul anului, reactualizarea preţurilor(...). Inspectorii de farmacie vor efectua şi controale pentru ca preţurile să fie actualizate în beneficul pacienţilor", a declarat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Scăderile de preţuri sunt semnificative, mai ales în cazul tratamentelor oncologice. Un medicament pentru tumori osoase costa până acum 1068 lei, iar în lista actualizată preţul este de 414 lei.
Peste 5.000 de medicamente sunt mai ieftine în noul catalog. Momentan, multe, doar în catalog, nu şi la raft.
Sursa: Observator