Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.
Măsura de scumpire cu 5% a energiei pentru consumatorii casnici şi non-casnici este justificată, printre altele, de necesitatea corelării costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei, care cumulat pentru 2010 şi 2011 a depăşit 13%, arată ANRE într-un comunicat.
Totodată, decizia a vizat respectarea acordului preventiv dintre România şi FMI, care prevedea această majorare de la 1 iulie.
Decizia ANRE este justificată şi de costurile cauzate de o directivă europeană, care impune statelor membre protejarea consumatorilor prin impunerea unor cerinţe de informare a acestora, dar şi de susţinerea cantităţilor de energie care vor fi produse din surse regenerabile, prognozate la 2,5 TWh în acest an.
"Prin valorile aprobate, ANRE apreciază că se asigură o minimă protecţie a consumatorilor care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate în anul 2012", se precizează în comunicat.
În plus, ANRE a urmărit ca modificarea să genereze un efect redus la nivelul economiei, potrivit sursei citate, scrie Mediafax.