Antena 3 CNN Actualitate De 1 Mai, românii au liber la grătar. Legea picnicului nu se aplică încă

De 1 Mai, românii au liber la grătar. Legea picnicului nu se aplică încă

1 minut de citit Publicat la 07:58 26 Apr 2012 Modificat la 07:58 26 Apr 2012
De 1 Mai, românii au liber la grătar. Legea picnicului nu se aplică încă
Foto: wikipedia.org
De 1 Mai, grătarele se vor încinge la fel ca şi până acum. Legea picnicului nu se aplică încă. Altfel spus, puteţi frige carnea şi în spaţiile care nu sunt special amenajate. Dar asta nu înseamnă că scăpaţi de orice amendă. Scoateţi bani din buzunar dacă lăsaţi mizerie în urmă.

Grătarul se face simplu. Cu legea e mai greu. E făcută, e drept, însă nu poate fi aplicată încă. Nu există o hartă oficială cu locurile unde se poate ieşi la picnic.

Aşa că cei peste o mie de controlori de la Mediu îi vor amenda doar pe cei care lasă în urma lor mizerie sau fac focul în pădure. Iar amenzile ajung şi la cinci mii de lei.

Aproape jumătate dintre românii de la oraş merg cel puţin o dată pe lună la picnic, în aer liber. Iar minivacanţa de 1 mai nu face excepţie. Pentru bucureşteni pădurile de la marginea oraşului sunt destinaţia favorită.

Anual, peste patru sute de tone de PET-uri şi două sute de tone de deşeuri menajere rămân în urma grătarelor de la sfârşit de săptămână. Până la sfârşitul lunii mai, primăriile din toată ţara trebuie să trimită la Ministerul Mediului lista cu toate spaţiile special amenajate pentru picnic.

În Bucureşti, sunt deja şapte. În sectorul 2, la Plumbuita, Lunca Florilor, Morarilor, Dobroieşti şi Parcul Sfântul Pantelimon. În sectorul patru, în parcul Lumea Copiilor şi în sectorul şase la Crângaşi şi Lacul Morii.


×
Etichete: 1 mai amenda curatenie
x close