Braşovenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire nu vor avea apă caldă şi nici căldură cel puţin până la sfârşitul lunii octombrie. CET Braşov are datorii de peste 400 de milioane de lei la furnizorul de gaz, care a anunţat că opreşte aprovizionarea până când asociaţiile de locatari îşi vor plăti restanţele.
Locatarii din peste 40.000 de apartamente nu vor avea în această toamnă nici căldură, nici apă caldă. Cei care şi-au plătit datoriile la întreţinere sunt revoltaţi.
Deşi primăria din Braşov a acordat la timp subvenţia pentru căldură, conducerea CET spune că banii nu ajung pentru plata facturilor restante.
La acest moment, datoriile asociaţiilor de proprietari către CET se ridică la 100 de milioane de lei. Reprezentanţii centralei spun că nu vor relua furnizarea agentului termic decât după ce asociaţiile îşi vor plăti datoriile.
Săpătămâna viitoare va fi stabilit un program de eşalonare a restanţelor.
Antena 3