Pentru a face economie, dictatorul a impus sistemul de raţionalizare. De la alimente, până la benzină, totul se cumpăra pe cartelă şi cu porţia. Economie s-a făcut şi la căldură şi energie electrică. Populaţia era înfometată, în timp ce toată producţia agricolă şi industrială se ducea la export.
În anii '70, investiţiile în industrializarea ţării au crescut datoria externă la peste 10 miliarde de lei. Republica Socialistă România se afla astfel la mâna FMI şi a ţărilor creditoare. În urma negocierilor purtate cu cei mai mari creditori internaţionali, Nicolae Ceauşescu a luat hotărârea ca România să îşi plătească datoriile înainte de termen.
Astfel, din 1981, o mare parte din producţia agricolă şi industrială s-a îndreptat către export, ceea ce a dus la raţionalizarea produselor alimentare. Ca să aibă ce să pună pe masă, românii se aşezau cu noaptea în cap la cozi interminabile. Mulţi dintre ei nici nu ştiau dacă vor mai găsi ceva atunci când vor ajunge în faţa tejghelei. Pâinea, laptele, carnea, uleiul şi zahărul, toate alimente de bază, erau raţionalizate. Partidul nu vedea însă suferinţa poporului. Din contră, Ceauşescu anunţa că poporul o duce din ce în ce mai bine.
Mai mult, iarna, temperatura în apartamente ajungea rar la 18 grade Celsius, iar apă caldă curgea doar între anumite ore. În acelaşi timp, lumina şi gazele se opreau frecvent, iar benzina se vindea tot cu raţia. Însă Ceauşescu reuşeşte ca în martie 1989 să stingă datoria externă a României.
Din 1975 până în 1989 ţara noastră a returnat credite în valoare de peste 21 de miliarde de dolari, din care peste 7 miliarde de dolari au fost doar dobânzi. Mai bine de jumătate din sumă a fost plătită în ultimii 9 ani de comunism.
