Antena 3 CNN Actualitate Au apărut date din al doilea dosar al lui Florin Cîțu în SUA, dat în judecată pentru o datorie neplătită

Au apărut date din al doilea dosar al lui Florin Cîțu în SUA, dat în judecată pentru o datorie neplătită

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:47 15 Aug 2021 Modificat la 18:08 15 Aug 2021
florin-citu
Sursa foto: Hepta

Potrivit documentelor din dosar în 21 iulie 2008 Florin Cîţu este dat în judecată pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank.

Șase luni de zile l-au căutat autoritățile americane inclusiv în sistemul de evidență a alegătorilor, dar fără succes. Au angajat inclusiv un investigator profesionist să îl găsească pe Florin Cîțu. Acesta era deja în România, directorul unei cunoscute bănci, motiv pentru care instanța închide dosarul la început de 2009.

În perioada evenimentelor din instanţa americană, Florin Cîţu era director Pieţe Financiare la ING Bank România.

Potrivit CV-ului, postat pe site-ul Guvernului, arată că în perioada desfăşurării acestor evenimente în instanţa americană (21 iulie 2008 – 24 februarie 2009) Florin Cîţu lucra în sistemul bancar românesc şi era director Pieţe Financiare în cadrul Departamentului Pieţe Financiare al ING Bank România.

Florin Vasile Cîţu era responsabil cu „rezultatele financiare pentru departamentele de arbitraj pe rata dobânzii şi rata de schimb, cu administrarea lichidităţii băncii, cu rezultatele departamentelor de vânzare a produselor financiare către clienţii companii mari, mici şi mijlocii şi cu departamentul de cercetare.”

După plecarea sa din SUA din 2002 şi până în 2008, Florin Cîţu îşi luase diplomă de la Center for Financial Studies din Frankfurt, lucrase ca economist la Banca Naţională a Noii Zeelande, fusese economist la Banca Europeană de Investiţii – Luxembourg şi economist/ consultant pentru companii private din sistemul financiar bancar, potrivit CV-ului său.

×
Etichete: Florin Cîțu dosar SUA
x close