Antena 3 CNN Actualitate Darius Vâlcov, la Sinteza zilei: Este vorba de un denunţ. Îmi voi apăra onoarea şi corectitudinea

Darius Vâlcov, la Sinteza zilei: Este vorba de un denunţ. Îmi voi apăra onoarea şi corectitudinea

1 minut de citit Publicat la 22:35 16 Mar 2015 Modificat la 22:35 16 Mar 2015
darius.jpg
Ministrul demisionar de la Finanţe, Darius Vâlcov, a vorbit, în ediţia de luni seară a emisiunii "Sinteza zilei", despre modul în care a aflat că este suspect într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă care vizează perioada în care era primarul oraşului Slatina.

"Vineri seară, după ce am participat la o emisiune la un post de televiziune, am fost acostat de o persoană care mi-a spus că am o invitaţie la DNA. Am plecat spre sediu, (...) am dat o declaraţie, o jumătate de oră. După ce am ieşit l-am sunat pe premierul României şi l-am informat", a declarat ministrul Vâlcov.

Darius Vâlcov a arătat că s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta în cursul zilei de duminică, unde i-a înmânat demisia sa din funcţia de ministru. Vâlcov a precizat că premierul i-a cerut să mai rămână în funcţie pentru câteva zile, având în vedere faptul că cele două proiecte de Cod fiscal, respectiv de procedură fiscală, sunt în circuitul de avizare, iar o schimbare a ministrului ar însemna întârzierea procedurii de avizare.


Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.


×
x close