Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta în emisiunea
Punctul de Întâlnire de la Antena 3.
"Astăzi la prânz, domnul Vâlcov a fost la mine la birou şi mi-a prezentat demisia sa. I-am spus "ok, ştiu despre ce e vorba, vreau doar să termini - pentru că probabil miercuri trebuie să fie gata textul Codului fiscal şi al Codului de procedură fiscală - şi apoi voi denumi un înlocuitor în funcţia de ministru de Finanţe”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a mai precizat că va decide, în zilele următoare, pe cine propune în funcţia de ministru al Finanţelor.
„Dincolo de bătălii politice şi de alte analize pe care le putem face, cel mai important este ca aceste coduri sa ajungă săptămâna viitoare în dezbaterea Parlamentului și să fie şi adoptate până la sfârșitul sesiunii”, a adăugat premierul Ponta.
Duminică după-amiază, Preşedinţia a transmis un comunicat în care preşedintele Klaus Iohannis îi solicită premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcţia de ministru al Finanţelor a lui Darius Vâlcov, menţionând că s-ar fi aşteptat ca Vâlcov să demisioneze, având în vedere că procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale.
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.