Antena 3 CNN Actualitate Senator PSD: V-au tratat abuziv. Acest termen de cinci zile se dă celor care ocupă abuziv un imobil

Senator PSD: V-au tratat abuziv. Acest termen de cinci zile se dă celor care ocupă abuziv un imobil

1 minut de citit Publicat la 19:27 16 Feb 2016 Modificat la 19:27 16 Feb 2016
florea.jpg
Senatorul PSD Daniel Florea a spus marți, că după ce a aflat că emisia Antena 3 este în pericol în urma unui ordin de evacuare, că ANAF a tratat abuziv această situație.
 
”V-au tratat abuziv. Acest termen de cinci zile se dă celor care ocupă abuziv un imobil”, a spus deputatul PSD Daniel Florea, marți, la emisiune La ordinea zilei, de la Antena 3.

Politicianul își explică astfel și de ce reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au venit luni la sediul Intact cu cinci mașini și au legitimat oameni.

Mihai Gâdea a anunțat în emisiunea 100 de Minute că emisia televiziunii Antena 3 este amenințată. Inspectorii ANAF au transmis că, în cel mult cinci zile, clădirile în care funcționează Antena 3 vor fi evacuate
 
Mai sunt patru zile până la evacuarea Antena 3 și Antena 1

Fiscul şi-a trimis echipe de agenţi care au luat la verificat birou cu birou sediul administrativ al Antenei 3 din strada Gârlei. 
 
O acţiune în forţă, prin care inspectorii ANAF le-au anunţat oamenilor evacuarea în cinci zile a imobilelor în care funcţionează televiziunile trustului intact.
 
În aproape un an şi jumătate, de când a fost dată sentinţa prin care clădirile televiziunilor Intact au fost confiscate, Antena 3 a făcut peste 20 de solicitări la Ministerul de Finanţe pentru a putea rămâne cu chirie în aceste sedii, aşa cum şi alte televiziuni stau cu chirie la stat. Nu a existat însă niciun răspuns.
 
Autorităţile care au comandat această evacuare ştiu însă foarte bine că nu se poate muta o televiziune în cinci zile, cu tone de aparatură şi kilometri de cabluri. 
 
În plus, o astfel de mişcare pune sub semnul întrebării şi situaţia celor câteva mii de angajaţi ai trustului.
 
Antena 1 funcţionează de 22 de ani în sediul de pe şosesua Bucureşti Ploieşti, iar Antena 3 de 11 ani. Clădirea a fost modernizată şi adaptată necesităţilor unui post tv, iar investiţia se ridică la milioane de euro.

×
x close