Fostul ministru al Finanţelor, liberalul Daniel Chiţoiu, a venit la Guvern să discute cu Victor Ponta.
Întâlnirea are loc în contextul în care preşedintele CEC, Radu Gheţea, ar putea fi schimbat din funcţie în baza unui proiect propus de Chiţoiu.
Ponta a declarat că nu numeşte el personal conducerea CEC, arătând că doar aprobă o procedură iniţiată de Daniel Chiţoiu.
„Nu am discutat cu domnhul Gheţea. Eu nu pot şi nici nu doresc să încalc legea, eu nu demit sau numesc persoane în funcţie. Eu aprob o procedură pe care domnul Chiţoiu a iniţiat-o, aceea a conducerii duale în cadrul CEC, aşa cum există şi în alte bănci şi în alte societăţi, după care reprezentanţii în AGA şi în CA vor desemna conducerea”, a afirmat Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că, în calitate de ministru interimar de Finanţe, va semna decizia de eliberare a lui Radu Gheţea din funcţia de şef al CEC, precizând că proiectul de ordin a fost deja pregătit de fostul ministru Chiţoiu, iar schimbarea va fi efectuată cel mai probabil luni.