Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost huiduit, joi seara, de protestatarii anti Roşia Montană, iar maşina sa a fost lovită cu pietre. Oficialul nu a avut însă de suferit şi a povestit în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" ceea ce s-a întâmplat.
„Eu nu am fost agresat, dar maşina a fost vandalizată. Am participat la Cafeneaua Critică, iar în localul respectiv a intrat un număr de tineri şi mai puţin tineri, care erau foarte energici şi care au strigat lozinci împotriva mea, după care s-au retras. Când am ieşit din local şi am încercat să mă urc în maşină, au încercuit maşina şi au început să o lovească. În momentul în care au spart luneta, am ieşit din maşină şi le-am spus că se poartă ca nişte neofascişti şi că promiseseră că nu sunt violenţi”, a spus Barbu.
„Cei care erau în jurul maşinii, spre deosebire de cei care au venit în club, arătau foarte tineri. Erau tineri, cu precădere bărbaţi, foarte nervoşi, vehemenţi în lozincile pe care le scandau şi loveau maşina, ceea ce nu mi s-a părut lucrul cel mai potrivit”, a adăugat ministrul.
Aflat în studioul emisiunii "Sinteza zilie", premierul Victor Ponta a precizat că a cerut deja identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii şi sancţionarea contravenţională sau penală a acestora
De asemenea, Ponta consideră că o astfel de agresiune este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.
„Faptul că un ministru care are o anumită opinie şi care foarte greu stârneşte o dorinţă de agresiune să fie agresat este inacceptabil", a firmat premierul".