Tsunami de explicații! De scuze! De legi interpretate în fel și chip! De contradicții! De ochi dați peste cap! De îngrijorări cu lacrimi! De îngrijorări fără lacrimi! De justificări! De cereri de reviziuri! De ieșiri publice! De înjurături! De investigații! De analize! De emoții! De săpături! De mângâieri din vârful degetelor! De: așa ceva nu se poate! De convocări! De raportări! De ascultări! De profitori clevetitori!
Un singur cuvânt este, de fapt, POTRIVIT după CONDOLEANȚE familiilor sfâșiate de durere! DEMISIA! Și un singur gest are sens și nu calcă în picioare sufletele și așa zdrobite ale oamenilor nenorociți de tragedia de la Caracal! Plecarea de la Victoria a echipei care NU POATE SĂ CONDUCĂ ROMÂNIA! Așa nu se poate conduce țară! Pentru că distrugi sensul cuvântului AJUTOR și minima speranță pentru ziua de mâine! Plecați, domnilor! Plângeți acasă! Oamenii n-au nevoie de lacrimile voastre ci de competență și seriozitate! Oamenii vor să trăiască nu să moară cu zile!
