Generalul Dan Voinea, procuror militar, a spus miercuri, despre implicarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei, că fostul preşedinte a mai avut această calitate, doar că acum se cheamă suspect, iar în trecut se chema învinuit.
"Iliescu a mai avut această calitate, acum se cheamă suspect, atunci se chema învinuit. Nu e o surpriză pentru dânsul", a spus generalul Dan Voinea, miercuri, după aflarea veştii că Iliescu este audiat ca suspect în Dosarul mineriadei.
Procurorul de caz Dan Voinea, cel care a lucrat ani de zile la dosarul Mineriadei, a dispus în 2007 pentru prima dată începerea urămaririi penale a fostului presedinte Ion Iliescu.
Voinea este revoltat că dosarul a fost tergiversat 25 de ani şi a fost redeschis abia în urma unei decizii CEDO.
"Sunt 25 de ani de tergiversarea a acestor cercetări, lucru constatat în mod cert de către CEDO. E o redeschidare ca urmarea a unor demersuri făcute de victime la o instanţă internaţională", a adăugat procurorul militar, miercuri, într-o intervenţie telefonică la emisiunea Previziunile zilei, de la Antena 3.