Antena 3 CNN Actualitate Dan Voiculescu: Până la sfârșitul acestui an, se vor debloca peste 8 miliarde de euro din fondurile europene alocate României

Dan Voiculescu: Până la sfârșitul acestui an, se vor debloca peste 8 miliarde de euro din fondurile europene alocate României

1 minut de citit Publicat la 19:19 18 Noi 2012 Modificat la 19:19 18 Noi 2012
Dan Voiculescu: Până la sfârșitul acestui an, se vor debloca peste 8 miliarde de euro din fondurile europene alocate României
Foto: Antena3
În cursul zilei de ieri, profesorul Dan Voiculescu a postat pe blogul personal un articol cu numele: Până la șfârșitul acestui an, se vor debloca peste 8 miliarde de euro din fondurile europene alocate României.

Acesta este optimist cu privire la deblocarea Programului Sectorial Mediu (POSMEDIU) și Programului Operațional Regional (POR), programe suspendate în acest moment de Comisia Europeană.

De asemenea, acesta speră că până la sfârșitul anului, rata de absorbție să crească la peste 10% din totalul fondurilor alocate, rată de aproape 3 ori mai mare decât a reușit regimul Băsescu în 5 ani.

”4,5 miliarde de euro din Programul Operational Sectorial Mediu (POSMEDIU) si 3.7 miliarde de euro din Programul Operational Regional (POR), suspendate in prezent de Comisia Europeana, vor redeveni accesibile in perioada imediat urmatoare.

Aceasta deblocare a fondurilor are o importanta fundamentala atat pentru miile de firme care asteapta rambursarile de la Uniunea Europeana (si care asigura sute de mii de locuri de munca), cat si pentru economia noastra in ansamblu, care are acuta nevoie de infuzii de capital.

Astfel, in acest an, Romania are posibilitatea sa creasca rata de absorbtie la peste 10% din totalul fondurilor alocate, un nivel inca modest, dar totusi de aproape 3 ori mai mare decat a reusit regimul Basescu in 5 ani (putin peste 3% intre 2007 si 2011).

Banii europeni nerambursabili, investiti corect si eficient, sunt cheia dezvoltarii Romaniei in urmatorii 10 ani, iar vestea deblocarii celor 8 miliarde de euro reprezinta un semnal pozitiv extrem de necesar.

Si, totusi, stirea referitoare la iminenta deblocare a fondurilor de la POSMEDIU si POR, devenita publica in urma cu cateva zile, a trecut relativ neobservata, fiind “eclipsata” de exercitiile de imagine ale domnului Traian Basescu. Cred ca ar fi timpul sa acordam mult mai multa atentie economiei si sa ignoram demersurile electorale ale unui presedinte preocupat exclusiv de propria supravietuire politica.

(De altfel, “umbra de la Cotroceni”, foarte preocupata de problemele europene, a uitat sa mentioneze, in cele trei conferinte de presa consecutive, “detaliul” celor 8 miliarde de euro ce vor fi deblocate prin implicarea guvernului Ponta. Nu m-ar mira sa se intoarca de la Consiliul European, incapabil sa fi protejat interesele Romaniei, si sa ne anunte ca, in schimb, a aranjat sa putem accesa cele 8 miliarde de euro. N-ar fi nici prima, nici ultima data cand ar incerca sa manipuleze flagrant intreaga natiune, asumandu-si merite care nu ii apartin.)”

×
Etichete: Dan Voiculescu
x close