De câteva săptămâni, referirile la USL au revenit insistent pe agenda publică. De la dreapta la stânga, lideri politici și jurnaliști mai vechi sau mai noi, dezbat, în diverse contexte, posibilitatea construirii unei alianțe similare cu cea care, în 2012. Asta cu gândul la cele aproape 70 de procente cu care USL a câştigat alegerile.
Există un partid, un candidat și câteva voci publice care, în speranța că vor câștiga simpatia unui anumit electorat, insistă pe trecutul comun al PSD și PNL si pe participarea președintelui Iohannis la proiectele USL.
„În opinia mea, este un calcul politic naiv, care nu ține seama de două aspecte decisive: în 2019 dinamica electorală nu va mai fi influențată radical de votul negativ; o bună parte a electoratului de dreapta a votat, în 2012, pentru USL , deci atacurile la proiectul USL sunt, în mod evident, contraproductive”, a spus Dan Voiculescu.
Există, din păcate, politicieni care nu sunt capabili să propună un proiect constructiv şi rămân blocați în ura și dezinformările care încă parazitează sistemul politic. De exemplu, în aceste zile, se sugerează că "în spatele" candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi "Dan Voiculescu, planificatorul primului USL și care vrea acum să își construiască un nou USL".
„Nu stau "în spatele" nimănui. Cel mai bun exemplu este chiar USL-ul pe care l-am anunțat și planificat total transparent. Reamintesc că în 28 ianuarie 2010, când PNL, nici PSD nu se gândeau la o alianță, publicam o scrisoare deschisă, adresată liberalilor și social-democraților care se intitula "Alianța Social Liberală. Acum!" O alianță eficientă și credibilă nu se construiește doar cu interese conjuncturale. Fără un proiect major, capabil să creeze o mișcare relevantă și entuziasm autentic, puțin cu puțin fac, inevitabil, tot puțin. Prea puțin”, a adăugat Dan Voiculescu.