Antena 3 CNN Actualitate Dan Andronic, jurnalistul despre care s-a vehiculat că s-a întâlnit anterior la Belgrad cu Sebastian Ghiţă: „A fost prins sau s-a lăsat prins?”

Dan Andronic, jurnalistul despre care s-a vehiculat că s-a întâlnit anterior la Belgrad cu Sebastian Ghiţă: „A fost prins sau s-a lăsat prins?”

1 minut de citit Publicat la 16:10 14 Apr 2017 Modificat la 16:10 14 Apr 2017
o_1bdm9bknp17j218ik1i2j1raoi9j8.jpg
Foto: Agerpres

Jurnalistul Dan Andronic, audiat pe 24 martie de poliţişti în legătură cu dispariţia lui Sebastian Ghiţă, după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o întâlnire între el şi Ghiţă, a scris pe Facebook că există posibilitatea ca acesta să se fi lăsat prins.

"A fost prins sau s-a lăsat prins. L-au arestat pe Sebi Ghiţă. Numai că înţeleg că până atunci Ghiţă s-a plimbat prin toată Europa (Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa). Cred că l-au aşteptat să ajungă la Belgrad ca să aibă o telenovelă completă", a scris Dan Andronic pe pagina sa de Facebook.

Jurnalistul a precizat, din nou, că nu s-a întâlnit cu Sebastian Ghiţă la Belgrad.

"Revenind la vremurile noastre:

1. Nu m-am întâlnit cu Ghiţă la Belgrad.
2. M-am întâlnit cu Kovesi la Oprea acasă în noaptea alegerilor din 2009.
3. Cred că-i băgată şi mintea lui Coldea în ciorba asta. Acum înţeleg de ce spunea Gabi Oprea că vine marţi la emisiunea lui Gâdea. Îl aştepta pe Ghiţă să ajungă la Belgrad.
Bine, măi nene, nu puteaţi sta şi voi în Muntenegru sau Croaţia?", a mai scris Andronic.

Referitor la dezvăluirile pe care le-a făcut într-un articol publicat pe evz.ro, potrivit cărora în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României, Andronic a scris: "Vreţi să ştiţi adevărul? Coldea şi Kovesi au fost cadoul lui Oprea pentru Onţanu. Care s-a bucurat de ei cât a putut".

×
x close