Într-o comună din Dâmboviţa legea se face cu pumnul şefului de post. Patru oameni care păzeau un lan îl acuză pe acesta că i-ar fi bătut fără motiv. Oamenii au solicitat ajutorul poliţiei după ce au surprins mai multe persoane care încercau să fure porumb. În loc să-i prindă pe hoţi, poliţistul s-a năpustit cu pumnii şi cu picioarele asupra paznicilor, după care ar fi tras şi mai multe focuri de armă.
Cei patru paznici au cerut ajutorul poliţiei după ce au surprins mai mulţi oameni care furau porumb din lanul pe care-l păzeau. Le-a fost teamă să încerce să-i prindă pe tâlhari. Nu s-au gândit că cel de care ar fi trebui să se teamă cu adevărat, purta uniformă şi însemnele ministerului de Interne.
Nici măcar proprietarul terenului nu a scăpat de furia poliţistului.
Colegii poliţistului au încercat să-l oprească.
Trei dintre cei patru paznici au ajus la spital şi unul dintre ei a fost trimis de urgenţă la Târgovişte.
Scandalul s-a mutat apoi la secţie. Superiorii poliţistului susţin că omul legii nu a folosit pistolul din dotare, lucru infirmat chiar de probele de la faţa locului. Criminaliştii au găsit un cartuş în lanul de porumb, iar ofiţerul s-a ales cu dosar penal.