O ambulanţă este blocată în apropiere de localitatea Produleşti, din judeţul Dâmboviţa, de mai bine de 13 ore. Ambulanţa se deplasa către un pacient, dar a rămas înzăpezită din cauza vremii nefavorabile. În ambulanţă se află o asistentă care este gravidă.
Echipa nu poate lua legătura cu nimeni, deoarece telefoanele mobile sunt descărcate, iar staţia de emisie-recepţie nu mai funcţionează.
Potrivit prefectului de Dâmboviţa, Iancu Caracotă, ambulanţa ar putea pleca spre Bucureşti, pentru că drumul spre Târgovişte este în continuare blocat.
Antena3.ro