Antena 3 CNN Actualitate Dacian Cioloș: Sponsorizările de la ISU sunt niște derapaje

Dacian Cioloș: Sponsorizările de la ISU sunt niște derapaje

1 minut de citit Publicat la 17:18 21 Noi 2015 Modificat la 17:18 21 Noi 2015
dacian ciolos 2.jpg
Premierul Dacian Cioloș consideră că sponsorizările de la ISU reprezintă "derapaje" care există și în alte instituții și a precizat că le-a cerut miniștrilor să ia măsurile pe care le consideră de cuviință, notează Agerpres.

"Cred că astfel de derapaje, le-aș numi, există nu doar la ISU, probabil și în alte instituții. Am avut deja discuții cu miniștrii legat de transparență și de integritate și vă asigur că nu o să ezit și le-am cerut și miniștrilor și i-am asigurat de tot sprijinul să ia măsurile pe care le consideră de cuviință ca să nu mai avem astfel de cazuri sau astfel de comportamente în instituțiile statului. (...) Sigur, nu sunt un lucru normal și e păcat că s-a ajuns într-o astfel de instituție, care este e esențială și care e în prima linie de fapt a asigurării siguranței cetățenilor, la astfel de situații", a susținut șeful Executivului, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

El a amintit că, în ceea ce privește ISU, a pus în programul de guvernare un obiectiv de analiză, de reformare sau "de ameliorare a activității".

Despre raportul făcut de ISU având ca temă sponsorizările, Cioloș a declarat că, în măsura în care legea nu prevede altfel, va solicita ca aceste informații să fie accesibile.

Premierul a precizat că, personal, consideră că sunt multe informații care în prezent nu sunt publice, dar ar trebui să fie.

"Și vă asigur că în perioada următoare, zilele, săptămânile următoare, o să facem publice și o să asigurăm o transparență din ce în ce mai mare pe mult mai multe lucruri, nu doar pentru buna informare a cetățenilor, ca să poată să ia decizii în consecință, dar și pentru că eu cred că oamenii au dreptul să știe unele lucruri. Administrația nu este o anexă a unei structuri politice sau instituționale. Administrația este un serviciu al cetățeanului și din perspectiva asta văd și reforma administrației publice", a conchis premierul.

×
Etichete: Dacian Cioloş ISU
x close