Premierul Dacian Cioloş le-a transmis miercuri miniştrilor că după Sărbătorile Pascale se va trage o linie şi se va analiza cum au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului şi până acum.
"Urez tuturor Sărbători Luminate şi fericite! Să profitaţi de această scurtă pauză, aşa cum v-am mai spus, şi pentru a trage o linie şi a face o analiză a modului în care au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului şi până acum. A fost perioada în care v-am rugat să vă concentraţi pe pregătirea proiectelor pe care ni le-am asumat în acest mandat şi, după ce ne întoarcem din vacanţa de Paşte, am dori să avem o discuţie în care să ne concentrăm atenţia pe următoarea etapă pe care ne-o asumăm, şi anume aceea a livrării de rezultate concentrate pe proiectele pe care le-am lansat. Nu vreau să rămânem la stadiul de proiecte lansate şi să lăsăm impresia că doar lansăm idei fără să avem capacitatea de a livra rezultate", le-a transmis Cioloş membrilor Cabinetului.
Premierul a insistat asupra faptului că actualul Guvern trebuie să lase în urma sa "reforme nu doar începute, dar care să dea şi rezultate".
"Mă gândesc aici în primul rând la proiectul de reformă a administraţiei, unde ceea ce vom face în lunile următoare trebuie să demonstreze un impact direct asupra cetăţenilor, asupra beneficiarilor acţiunii, activităţilor administraţiei publice, mă gândesc la proiectele de infrastructură, mă gândesc la domeniul sănătăţii, educaţiei şi o să trecem în revistă şi celelalte domenii, dar aici sunt câteva priorităţi pe care ni le-am asumat în aceste domenii şi aş vrea să începem să vorbim şi de rezultatele pe care le obţinem, a adăugat Cioloş.
Sursa: Jurnalul Național