"A" poate fi mai întâi prepozitie. Dar şi aici sunt mai multe tipuri. Poate fi prepoziție lexicală: "Seamănă a trădare. Miroase a tei." E o prepoziţie a calităţii. Şi în limba veche, avea utilizări foarte diverse ca prepoziţie: avea şi valoare locativă şi uneori echivala şi cu pe.
"A" mai poate fi o prepoziţie funcţională pentru marcarea cazurilor oblice, adică genitiv-dativ: "plecarea a doi deputaţi, venirea a tot felul de oameni, frica a mulţi români".
"A" mai poate fi marcă gramaticală a infinitivului. Adică acel element care face parte din forma de dictionar a verbului: a scrie, a veni, a vedea. Si sigur, infinitivul se foloseste, nu e doar o forma de dictionar.
"A" mai poate fi o marcă a genitivului. Femininul lui "AL" din seria: al, a, ai, ale. Ceea ce denumeam traditional la scoala articol posesiv genitival: "această carte a scriitorului".
"A" poate fi si pronume semiindependent. Este tot o utilizare apropiata de cea de marcă a genitivului, doar că apare atunci când centrul nominal de grup este neexprimat. De exemplu: Sora mea a ajuns, a Mariei întârzie. Lipseste acolo "sora" Mariei, de aceea apare A.
"A" este si un element important în structura perfectului compus: "El a venit". E un morfem gramatical liber, un auxiliar.
"A" face parte si din structura viitorului regional: "A veni el si timpul împăcării". E o particulă invariabilă ca cea de la infinitiv.
"A" este si interjectie. Ca in exemplul de aici. Dar poate fi si substantiv: "Lipseste un A. Ai pus din greseală doi A."
De ce e important să stim ce valoare are un cuvânt de fiecare dată? Ne dă notă cineva când vorbim? La ce ma ajuta sa stiu ca un cuvant pe care il pronunt cand prezint stirile este prepozitie sau pronume? Mă ajută. La nivel teoretic, nu e important, pentru ca nu facem analiză gramaticală. La nivel practic însă, e foarte important. Iata o situatie in care se greseste frecvent pentru ca nu stim de fapt ce statut are cuvantul de care avem nevoie.
Primul exemplu este gresit: "Este tatăl AL 3 trei copii". Aici nu e nevoie de o marcă a genitivului, ci de prepozitia "a", care apare când elementul pe care il insoteste nu poate marca flexiunea cazuală. In cazul de fata, numeralul 3 este elementul care nu primeste marci de flexiune. Stiu, e destul de complicat, dar daca disting intre aceste valori imi e mai usor sa nu gresesc in exprimarea zilnică. Dacă vă pasionează astfel de subiecte, vă recomand o carte care o să vă pună la treabă serios.
"Dicţionar de interpretări gramaticale" se numeste cartea si daca va plac subtilitatile, e o delectare. 165 de cuvinte mici care pun probleme mari au fost analizate de colegii mei de la Academia Română şi a ieşit o colectie de cuvinte foarte provocatoare.
Mai alegem şi mâine un cuvânt mic de tot, dar cu multe valori. AL, au, de, la, e si o sunt o adevărată probă de concentrare, cuvintele astea vă trec prin toată gramatica pe care aţi învăţat-o şi s-ar putea să vă placă.
