Principalele două insule din Noua Zeelandă, Insula de Nord şi cea de Sud, s-au apropiat după seismul cu magnitudinea 7,8 care a lovit ţara luni imediat după miezul nopţii, soldându-se cu doi morţi, scrie DPA și Agerpres.
Potrivit Agenţiei de monitorizare a cutremurelor GeoNet, în urma cutremurului foarte puternic, Capul Campbell, vârful nord-estic al Insulei de Sud, s-a apropiat cu peste doi metri de Insula de Nord.
Una dintre zonele cele mai afectate, oraşul Kaikoura, de pe coasta estică a Insulei de Sud, s-a înălţat 70 de centimetri.
"Toate aceste deplasări de teren au avut loc în timpul cutremurului în termen de câteva secunde", a indicat agenţia amintită într-o postare pe blog.
De asemenea, în partea sudică a Insulei de Nord, coasta de est s-a deplasat spre vest cu 1-5 cinci centimetri, în timp ce în cazul capitalei Wellington s-a produs o deplasare între 2 şi 6 centimetri spre nord.