Două cutremure s-au produs în această noapte în Vrancea la o jumătate de oră diferenţă. Primul a avut o magnitudine de 3,2 şi s-a produs la ora 12 şi 14 minute, la o adâncime de 124 de kilometri. Iar cel de-al doilea a avut o magnitudine de 2,8 şi s-a produs la o adâncime mai mică, de 98 de kilometri, la ora 12 şi 56 de minute, anunţă Institutul Naţional de Fizică a Pământului.
Cel mai mare cutremur din acest an a avut loc pe 29 martie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,9 grade pe Richter.
La sfârşitul anului trecut, în Vrancea a avut loc un cutremur cu magnitudinea 5,7, fiind cel mai mare înregistrat în România în ultimii 10 ani.