Antena 3 CNN Actualitate Cutremur pe piața imobiliară. Ce se întâmplă cu programul ”Noua Casă”. Un oficial BNR trage semnalul de alarmă

Cutremur pe piața imobiliară. Ce se întâmplă cu programul ”Noua Casă”. Un oficial BNR trage semnalul de alarmă

Maria Sabu
1 minut de citit Publicat la 12:20 15 Iul 2020 Modificat la 12:20 15 Iul 2020
Cutremur pe piața imobiliară. Ce se întâmplă cu programul ”Noua Casă”. Un oficial BNR trage semnalul de alarmă
Sursa foto: Pixabay

Oficialul BNR spune că o majorare a plafonului de garantare trebuie tratată cu o deosebită prudenţă şi a adăugat că nu ar merge pe o dublare a plafonului până la 140.000 de euro.

”Propunerea pe care o are Guvernul în momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are în vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni câştigă mai mult, alţii mai puţin, unii stau pe ajutoare de şomaj... Situaţie care nu încurajează, în orice caz, investiţiile imobiliare. Punctul de vedere al Direcţiei din care fac parte este că o majorare a plafonului trebuie tratată cu foarte multă prudenţă. , a  spus Eugen Rădulescu.

Prețurile vor începe să crească

”Sigur că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice, va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva şi numai dacă are o amploare mare. Dacă se vor da 10.000 de credite este una, dacă se vor da 50.000 de credite este alta. Personal, aş fi mai prudent, nu aş merge la ideea de dublare a plafonului de la 70.000 la 140.000 de euro. Ar trebui să o luăm uşor-uşor, în cazul în care va mai fi nevoie. Să nu uităm că înainte de apariţia acelei blestemăţii care a fost darea în plată, piaţa imobiliară se aşezase foarte bine, iar 'Prima Casă' putea foarte bine să dispară. A apărut acea ciudăţenie ca nicăieri pe faţa pământului şi piaţa imobiliară s-a blocat în ultimul hal. Nu suntem acum în această situaţie, dar oricum ar fi mai e de lucru până să avem o piaţă funcţională a creditului ipotecar”, a adăugat acesta, spune Agerpres.

×
x close