Un cutremur de 2,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri în România, în județul Hunedoara, potrivit INFP. Acesta este cutremurul cu numărul 31 produs în țara noastră, în luna septembrie.
Seismul a s-a produs la ora 13:12, la o adâncime de numai 3 kilometri. Joi, s-au mai produs 3 cutremure în țara noastră. Primul seism a avut o magnitudine de 3,6 grade pe scara Richter și s-a produs la ora 10:18, la o adâncime de 132 de kilometri.
Un al doilea cutremur s-a produs, tot joi, în județul Alba și a avut 2 grade pe scara Richter. Al treilea seism al zilei a avut 3,3 grade pe scara Richter și s-a produs în județul Buzău, la ora 21:46, la o adâncime de 146 de kilometri.
De la începutul lunii septembrie, în România s-au produs nu mai puțin de 31 mișcări telurice, în județele Vrancea, Buzău, Prahova, Constanța, Alba, Hunedoara și Gorj.