Antena 3 CNN Actualitate Cutremur în judeţul Buzău, marţi dimineaţa

Cutremur în judeţul Buzău, marţi dimineaţa

<1 minut de citit Publicat la 07:49 07 Feb 2017 Modificat la 07:49 07 Feb 2017
o_1b8bhrvcie3n1m3ktimh7us018.jpg
Foto: Pixabay.com

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs, marţi dimineaţa, la ora locală 6:02, în judeţul Buzău, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs la o adâncime de 128,8 kilometri.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, mişcarea telurică a avut loc la o distanţă de 108 de kilometri de Bucureşti, 52 de kilometri de Buzău şi 2 kilometri de Nehoiu.

De la începutul lunii februarie, în România s-au produs 6 cutremure cu magnitudini între 2,3 şi 3,3 grade pe scara Richter.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, şi celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.

×
Etichete: cutremur seism
x close