Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora locală 19:50, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 70 de kilometri.
De la începutul lunii noiembrie, în România s-au produs 16 cutremure cu magnitudini între 2 şi 4,4 grade pe scara Richter.
Cel mai important seism din acest an s-a înregistrat în data de 24 septembrie, la ora locală 2:11, în zona Vrancea, şi a avut o magnitudine de 5,3 grade pe Richter.
În data de 29 martie 2015, s-a produs în judeţul Buzău cel mai puternic seism din an, care a avut magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter.
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România din ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti.