Potrivit primelor informaţii, cutremurul a avut o magnitudine de 5,5.
Seismul s-a produs la ora 06.50, în zona Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare‑Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Ulterior, specialiştii INFP au revizuit magnitudinea la 5,2.
Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 140 de kilometri, mai arată informarea de la INFP.
Cutremur în România, resimţit în Bucureşti şi alte oraşe
Cutremurul s-a produs la 69 km nord-est de Ploieşti, 76 km est de Braşov, 114 km vest de Brăila, 117 km vest de Galaţi, 118 km nord de Bucureşti, 126 km sud de Bacău şi 148 km nord-est de Piteşti.
"În urmă cu puțin timp, în zona seismică Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,5 pe scara Richter, la o adâncime de 168 km.
Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime", au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Ce trebuie să faceţi în timpul cutremurului
- Nu are importanţă unde vă aflaţi în momentul producerii cutremurului.
- Adăpostiţi-vă imediat într-un loc sigur şi rămâneţi calm pană la încetarea cutremurului.
- Dacă sunteţi în interiorul unei clădiri rămâneţi pe loc, nu încercaţi să ieşi afară şi nu vă duceţi pe balcon.
- Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta.
- Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior.
- Protejaţi-vă capul şi faţa.
- Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat.
- Dacă sunteţi în scaun cu rotile, blocaţi-i rotilele şi protejaţi-vă capul şi ceafa.
- Dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele.
- Nu ieşiţi afară unde aţi putea fi rănit. Nu utilizaţi liftul. Dacă sunteţi în lift în timpul producerii cutremurului, apăsaţi butonul de urgenţă. Cand liftul se opreşte, ieşiţi cât mai repede posibil din lift şi adăpostiţi-vă într-un loc sigur.
- ATENŢIE ! Pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot sparge.
- DACĂ SUNTEŢI ÎN EXTERIORUL CLĂDIRII adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. Staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.
- DACĂ SUNTEŢI ÎNTR-UN VEHICUL rămâneţi în autoturism. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă au căzut în jur cabluri electrice. În acest caz, aşteptaţi forţele de intervenţie. Opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.
- DACĂ VĂ AFLAŢI PE MUNTE fiţi atent în jur şi căutaţi un loc sigur unde să vă adăpostiţi. Pe pantele instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.
Ce trebuie să faceţi după cutremur
- Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii.
- Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.
- Dacă aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare.
- Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă.
- Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă.
- Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube.
- Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz, îndepărtaţi sursele de foc şi deschideţi fereastra.
- Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.
- Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.
- ATENŢIE la scări! S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora.
- Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !
- Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor.
- Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie.
- În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie.