Antena 3 CNN Actualitate Curtea de Apel București a respins cererea Euroins de suspendare a deciziei ASF

Curtea de Apel București a respins cererea Euroins de suspendare a deciziei ASF

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 23:30 27 Apr 2023 Modificat la 23:30 27 Apr 2023
euroins
Curtea de Apel București a respins cererea Euroins de suspendare a deciziei ASF Sursa foto: Inquam Photo

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de hotărârea pronunțată joi de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2441/2/2023, prin care instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare SA de suspendare a Deciziei A.S.F. nr. 242/17.03.2023.

Prin această decizie, Autoritatea a dispus retragerea autorizației de funcționare a societății, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia.

„Prin hotărârea pronunțată, la acest moment, instanța confirmă legalitatea și temeinicia măsurilor luate de A.S.F. prin decizia contestată”, transmite ASF, citat de Mediafax. 

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în 17 martie 2023, să retragă autorizația de funcționare a Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, ASF este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

×
x close