Motivul amânării a fost, potrivit preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, imposibilitatea constituirii completului de şedinţă, întrucât de la reuniune au lipsit trei membri ai CCR.
De la şedinţa Curţii Constituţionale de miercuri au lipsit Iulia Motoc (aleasă recent de plenul APCE pentru postul de judecător la CEDO, judecător CC din 2010, când a fost desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor), Petre Lăzăroiu şi Daniel Morar (propuşi de Preşedinţie la Curtea Constituţională).
Această amânare încurcă planurile USL, care dorea organizarea unui referendum pentru Constituţie odată cu alegerile prezidenţiale.
Prin această amânare, CCR continuă practic să facă, voit sau nu, jocurile preşedintelui Traian Băsescu.
Băsescu a trimis preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în 21 septembrie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, lege modificată de USL şi care prevede prag la referendum de 30%, în loc de 50%.