Antena 3 CNN Actualitate Curtea Constituţională, aşteptată să se pronunţe asupra legilor de austeritate

Curtea Constituţională, aşteptată să se pronunţe asupra legilor de austeritate

1 minut de citit Publicat la 08:19 25 Iun 2010 Modificat la 08:19 25 Iun 2010
Curtea Constituţională, aşteptată să se pronunţe asupra legilor de austeritate
Românii ar putea afla decizia finală a Curţii Constituţionale în cazul legilor austerităţii. Judecătorii Curţii au amânat pentru astăzi pronunţarea după o şedinţă care durat joi aproape şase ore. Oficial a fost vorba de un volum mare de muncă, fiind depuse cinci sesizări. Neoficial nu s-a ajuns la un acord în favoarea aprobării legilor propuse de guvernul Boc.

Două dintre sesizări au fost depuse de magistraţii Curţii Supreme şi vizează reducerea pensiilor şi salarilor bugetarilor, dar şi a pensiilor speciale. PSD a sesizat Curtea în cazul Legii care prevede, printre altele, reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. De asemenea, PSD au contestat şi legea care prevede recalcularea pensiilor speciale.

A cincea sesizare vine de la PNL şi vizează legalitatea Legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Această şedinţă în care au fost discutate cele cinci sesizări este prima în noua formulă, după numirile lui Mircea Minea şi a Iuliei Motoc, susţinuţi de actuala Putere, şi alegerea lui Augustin Zegrean, fost senator PDL, ca preşedinte al instanţei constituţionale.

Dintre cei  nouă judecători, cinci sunt cunoscuţi ca favoriţi ai preşedintelui Traian Băsescu.

De partea Opoziţiei se consideră că ar fi judecătorii:

- Ion Predescu - fost senator PSD

- Acsinte Gaspar - fost deputat PSD

- Aspazia Cojocaru - propusă de PSD

- Tudorel Toader - propus de PNL

Fideli Puterii şi Preşedintelui Băsescu sunt consideraţi:

- Puskas Valentin Zoltan - fost senator UDMR

- Augustin Zegrean - fost deputat PDL

- Petre Lăzăroiu - propus de Traian Băsescu

- Iulia Motoc -propusă de PDL

- Mircea Ştefan Minea - propus de PDL

Dacă magistraţii admit contestaţia , proiectele de lege vor fi trimise Parlamentului pentru a fi puse în concordanţă cu Legea Fundamentală. Dacă va fi respinsă contestaţia, tăierile de venituri vor intra în vigoare imediat după ce preşedintele Traian Băsescu va promulga legile.

Foto: Intact Images

Antena 3

×
x close