Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea depusă de USL la legea prin care se doreşte îngheţarea pensiilor şi a salariilor bugetare, în 2012.
Decizia CC pare să fi fost anticipată de liderul PSD Victor Ponta, care a declarat, marţi, că "penibilii" de la CC vor face ceea ce le spune Traian Băsescu.
Reacţia opoziţiei privind decizia de miercuri a Curţii Constituţionale nu a întarziat să apară.
Curtea Constituţională a devenit o simplă anexă a Palatului Cotroceni şi a Guvernului, a declarat miercuri, co-preşedintele USL Victor Ponta.
În 16 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu declara, la RRA, că indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, "bani nu există", arătând că "dacă ar exista, s-ar plăti".
"Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti", a spus preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la legea de aprobare a OUG 80/2010 prin care se îngheaţă pensiile şi salariile în anul 2012 şi care a fost contestată de opoziţie la Curtea Constituţională.
În urma acestor declaraţii ale preşedintelui Băsescu, USL a anunţat declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a şefului statului.
Camera Deputaţilor a adoptat în 8 noiembrie OUG 80/2010 care cuprinde amendamente ale Comisiei de buget potrivit cărora anul viitor pensiile şi salariile vor fi îngheţate.
Ordonanţa 80/2010 prevede pentru 2012 "îngheţarea salariilor şi a punctului de pensie la nivelul din anul 2011" şi neacordarea în 2012 a tichetelor de masă, de vacanţă sau de cadou.